sâmbătă, 27 februarie 2010

precum fantomele din zahărul pudră...


"Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminarie unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este de asemenea un mare cuvânt, cu majusculă, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare din ei o poartă unei alte persoane." (Nuntă în cer - M. Eliade)


Am tot căutat citatul ăsta, pentru că nu mai ştiam unde l-am citit. L-am găsit într-o noapte din întâmplare, recitind cu dor de o iubire idealistă prima mea carte de Eliade.

Poate că într-o zi, fără să devin blazată, nu mă vor mai intimida bibliotecile din care-mi pot alege orice carte şi poeţii care-mi lasă autograf pe creaţiile lor...

[Until another day...I find the one, who looks beyond the eyes in me.]

marți, 23 februarie 2010

:) Un fel de: "Lasă-te liberă!"*


Hmm... [Mi s-a zis că mă "hm-uiesc" prea mult, dar e cam ostentativ să scriu "gândeeeesc". Prefer interjecţiile - asta ca să ştie şi peştii cu motociclete. Zodia peşti - nu vă duceţi cu gândul mai departe de puritatea minţii mele.] În ultimele zile am trecut de la şoc şi constatarea că spitalele sunt aşa cum mi le aminteam - sinistre şi insalubre, la calm, relaxare, apoi agitaţie şi entuziasm inexplicabil, ca de primăvară...

Mi-am propus ca anul ăsta să sar peste "nebuneala" mea de primăvară. Sau cel puţin să o focalizez în altă direcţie. Nu e prea greu de observat că nu sunteţi/suntem pe aceeaşi lungime de undă (notată cu lambda şi egală cu viteza ori perioda; glumesc, şi totuşi: λ=v*T). [Dacă nu mă reîndrăgostesc de matematică o să-mi găsesc altă dragoste unilaterală - de data asta una de media 7]

Oamenii ăştia de la Rds încep să mă exaspereze! Tot umblă pe la cabluri şi setări, astfel că acum mă sâcâie erorilor lor fictive de adrese Ip şi toţi dracii. Şi acum voi fi impersonală. Mi-am amintit de un soi de bancuri primite de la bestial şi zic să împărtăşesc şi eu ceva cu semenii mei(în afară de glume codate, frustrări preistorice şi gânduri plicticoase). Enjoy :)

01. Toate generalizările sunt false... inclusiv aceasta.
02. Ateismul este o organizaţie non-profet.
03. Poartă-te frumos cu copiii tăi. Ei iţi vor alege azilul.
04. Împrumută bani de la un pesimist. Nu se aşteaptă să i-i dai înapoi.
05. Moartea este ereditară...
06. Nu fi de neînlocuit. Dacă nu poţi fi înlocuit, atunci nu o sa fii niciodata promovat.
07. Experienţa este ceva ce obţii abia atunci când nu mai ai nevoie de ea.
08. Puţine femei işi dezvaluie vârsta reală. Puţini bărbaţi se comportă adecvat vârstei reale.
09. Prietenii vin şi pleacă. Duşmanii se acumulează.
10. Cel ce râde la urmă, este mai încet la minte.
11. Dă-i unui om peşte şi va mânca o zi. Învaţă-l să pescuiască şi va sta toată ziua în barcă cu sticla de bere în mână.
12. Cum îţi dai seama când rămai fără cerneală invizibilă?
13. Cum se lipeşte Teflonul de tigaie?
14. Cine crede în telekinezie, să îmi ridice mâna.(sau să despice capul!ah...era doar Syler)
15. Nu sunt vegetarian pentru că iubesc animalele. Sunt vegetarian pentru ca urăsc plantele.
16. Mi-am făcut un test de inteligenţă şi rezultatele au fost negative.
17. Dacă păpuşa Barbie e aşa populară, de ce trebuie să îi cumpărăm prieteni?
18. Dacă ai impresia că nu îi pasă nimănui dacă mai trăieşti, încearcă să nu plăteşti câteva rate la bancă.
19. Învaţă din greşelile părinţilor: foloseşte prezervativul!
20. Înainte eram mereu indecis. Acum nu mai sunt aşa sigur.

[Şi acum, eu-om-rază-de-soare, o să inventez un motto ca pentru reggae, doar pentru că aşa vrea soră-mea (şi ea tot om-rază-de-soare, doar că rază eco).]*


joi, 18 februarie 2010

...bing-bang


Încă puţin, încă puţin, încă puţin…şi vine primăvara pe la noi. Tocmai când am o poftă nebună de muzică sunt ”blocată” în laboratorul de informatică pentru încă 2 ore de plictiseală agitată. Mi-a pierit cheful de lectură şi tânjesc după soare, după pădure, după asfalt uscat şi stat pe scările din curtea liceului.

N-am prea multe lucruri de împărtăşit şi nici nu mă preocup cu distratul altor oameni. Mă rezum la mine; îmi stabilesc priorităţi. Şi îi scriu pe hârtiuţe verzi mesaje optimiste(şi "cuvinte cheie") sticlei de plastic din care beau apă – pentru că profa de chimie zice că moleculele apei vor prelua mesajul, iar eu o cred pe cuvânt. Uitasem : Autocontrol.

Cum e să fie iarna, în 3 săptămâni consecutive, defecţiuni la conducta de apă caldă şi agentul de termoficare? Încep să cred în teoriile conspiraţionale. Sau în incompetenţă.

A, să nu uit : detest să se holbeze cineva la ceea ce scriu. Bine că am trecut de faza când scriam pseudo-poezii pe furiş la şcoală… Asta am tot ascultat pe replay...


luni, 15 februarie 2010

Când viaţa tace, îţi auzi singurătatea.*



"S-a trezit din somnul ei tresărind şi îndatăăă înţelese: n-are mai nimic..."

S-ar putea să fiu prinsă într-o nevroză colectivă. 90% din oamenii cu care interacţionez se vaită. De vreme, desigur. Şi eu fac acelaşi lucru. Mi se pare că e cea mai scârboasă iarnă din viaţa mea (şi nu-i nicio metaforă în cuvintele mele).

Dezamăgit de toţi, ajungi inevitabil să fii dezamăgit şi de tine însuţi, dacă nu cumva ai început cu tine.

Nu ştiu exact de ce, dar - când simt că nu mai pot iubii oamenii sau nimicurile vieţii, Cioran* îmi e foarte drag, cu tot cu nihilismul lui. Când mă satur de cei vii, iubesc şi eu precum Papini - pe cei morţi. Sau poate că Cioran este mult mai viu decât mulţi dintre cei ce bântuie pe străzi...

O întrebare rumegată la nesfârşit te macină la fel ca o durere înăbuşită.

Cuvintele mele nu sunt suficiente: spun prea multe, dar nu spun deajuns(asta tot ca să plagiez). Aşa că nu are sens...

Ţi-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita.

Întristat este sufletul meu în lumea în care oamenii trăiesc spre a se face nefericiţi unii pe alţii. Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?

Şi apropo: n-am păţit nimic, absolut nimic... (asta pentru cei trei oameni care s-ar putea să citească) Răspund anticipat :)

Nu scrii pentru că ai ceva de spus, ci pentru că vrei să spui ceva.

(later edit) P.S.: ;)) Mama crede că are un remediu pentru starea mea: îmi spune că mă iubeşte... {La asta chiar am râs.}

marți, 9 februarie 2010

E ora când cade gândul amar*

Iar am parte de un calorifer rece. Vara, lipsa apei calde a avut hazul ei, dar iarna... Acum nu se mai duce nimeni să se bărbierească în fântâna noastră "cântătoare" - în valoare de un milion de euro.

Am terminat (cu întârziere) trilogia Millenium. "3-ul" a fost greoi, plin de conspiraţii, iar eu am fost dispusă să-mi amân lectura pentru o cană cu vin fiert şi o porţie zdravănă de râs.

Am început să exersez paşii de vals: fără muzică, fără tocuri şi fără partener. Nu ştiu ce o să iasă, dar dau vina pe vişinată pentru orice s-ar întâmpla. Cum se spune: "Atunci cand lucrurile merg rău, singurul care îşi permite să zâmbească este un Capricorn care s-a gândit la cineva pe care să poată da vina". Măcar nu mai hibernez şi nu mai "discut" cu prietenii în genul:
"Vv: ?
eu: îmi vine să vegetez...
Vv:...?
eu:...să mă transform într-o plantă...
Vv:...atunci...dăi înainte cu fotosinteza!"

Mă gândeam că din vreo 6,5 miliarde de vietăţi dintr-astea numite oameni doar vreo 20(maxim) ar fi afectaţi de o potenţială "tragedie" în care aş fi implicată. ...Şi prin asta într-un fel îi "plagiez" atitudinea lui Alex.

...Şi totuşi cum să nu fiu paranoică, când urmăresc de nu-mai-ştiu-câţi ani Lost-ul şi unul(foarte semnificativ) dintre oamenii aceia va zbura? Desigur, nu rămâi în casă de teamă să nu-ţi cadă copaci în cap când mergi pe stradă. Era doar un gând... Who cares? Şi pentru că ştiu răspunsul exact la întrebarea asta o să spun doar: Have a good trip! (...şi te las pe tine să traduci în italiană, sis)

Ce bine că nu am rămas înzăpezită în gânduri...
*Nocturnă - George Bacovia (am deschis cartea la nimereală...)

marți, 2 februarie 2010

Fata care s-a jucat cu focul



"Nu există nevinovaţi. Există doar diferite grade de respon
sabilitate." Lisbeth Salander

Avertizările sunt întemeiate: seria Millenium a jurnalistului Stieg Larsson provoacă dependenţă. Nu-i de mirare că există bănuiala cum că moartea i-ar fi fost cauzată de îndrăzneala lui de a dezvălui în roman "informaţii incomode".

La sfârşitul primului roman (câştigat la un concurs Serial Readers) mi-a fost teamă că eroina va fi ucisă (doar se numea "Bărbaţi care urăsc femeile"), dar la Millenium 2 nu mi-am mai pus problema asta (că doar există şi o a treia parte...) Într-adevăr, cel de-al doilea roman este un thriller şi mai captivant decât primul pentru că acţiunea devine mai diversificată şi... are şi tente de amuzament presărat printre investigaţiile serioase, de viaţă şi de moarte. Plus că acum ştiu mult mai multe despre societatea suedeză.

Lisbeth Salander este "fata care urăşte bărbaţii care urăsc femeile". Antisocială, de o inteligenţă ieşită din comun, m-a făcut puţin paranoică talentul ei de anchetator - "haker de talie mondială".

Acum sunt doar eu şi Millenium 3 pentru încă cinci zile. Ghici ce o să se întâmple?


luni, 1 februarie 2010

Home sweet home

Voiam să scriu înainte să plec la Brăduleţ - "la deal" (explicaţie pe care o dau mereu) - dar acum am mai multe impresii de împărtăşit.

Nu mă mai dădusem cu sania de cel puţin 5-6 ani şi la început a fost cam scary să cobor în viteză panta uliţei. La bob mi-am dat drumul (că nu mă mai puteam ţine) şi am picat ca baliga direct pe osul zigomatic stâng (...pomet). Am scăpat totuşi cu o singură vânătaie la genunchi(plus un început de răceală) şi a fost de-a dreptul distractiv (şi spune asta un om pretenţios la distracţie).

Seara am sărbătorit (anticipat) majoratul prietenei la care am fost. Nu sunt eu tocmai omul petrecerilor, dar nu mă aşteptam să primesc un refuz atât de ferm de la oraganismul meu. După câteva guri de vişinată mi-a venit o idee: vreau să învăţ să valsez. Când am terminat cu vişinata mă simţeam ca şi cum nu aş fi băut nimic şi eram hotărâtă: învăţ să valsez. Toate bune şi frumoase, joacă de-a cameramanul sau de-a "dj"-ul, discuţii cu "membrii fremeni" ("Dune" e de vină), până când stomacul meu a început să-mi zică "nu". Pentru câteva momente mi-am dorit să-mi fi ţinut cineva pleata, dar apoi mi-am adus aminte că mi-e mai lejer singură.

Nu e deloc plăcut să te holbezi la o bucată de tort zâmbind forţat pentru că şti că o ingurgitezi degeaba; stomacul o va refuza. Nu e plăcut nici să alergi pe scări cu mâna presată de gură şi nici să tremuri convulsiv prin băi, gândindu-te că "nu are rost să le strici distracţia, oricum îţi trece..." Si chiar aşa e: trece... Iar în final îţi dai seama că nu a fost chiar aşa de rău (nu ştiu de unde atâta optimism).

E tare liniştitor să cobori dintr-un autocar - unde se împletesc tot soiul de duhori, direct în ploaie. Si e aşa de bine să fi acasă, cu cana de ceai între palme. Uitasem gustul delicios de lămâie cu miere (că tot pare dubioasă treaba cu lămâile)...

Am revenit în cuibul meu, la mâncarea mamei, muzica mea şi mai ales la "Millenium 2" care mă aştepta cu nerăbdare pe birou. [Si se pare că şi năluca a revenit odată cu mine, numai că nu ştiu la ce.] Iar azi am avut şi o mică surpriză: calorifere reci şi apă asortată la aceeaşi temperatură. Mda...home sweet home...

P.S. : Văcuţa(cu tot cu coarnele ei galbene) e domiciliată în Brăduleţ şi nu a suferit nicio traumă pe parcusul şedinţei photo ;))