vineri, 30 aprilie 2010

#nu include nimic

S-a dus şi luna asta... Câteodată parcă îmi trăiesc viaţa aşteptând. Ce aştept? Să treacă. Waiting and waiting and just waiting...for the right kind of pilot to come...* Am fost covârşitor de romantică luna aceasta (chiar dacă celor din jurul meu le-am părut doar întoarsă pe dos, "şi iar pe faţă şi iar pe dos") şi mi-e clar că trebuie să mă scutur şi să-mi vin în fire. Probabil că lipsa jurnalului (lipsă materială care a dus şi la cea spirituală) m-a făcut să-mi "cânt" gândurile în public, pe toate căile... Sau poate doar simţeam nevoia să urlu ceea ce simt!
Ultimele 100 de pagini din Trei dinţi din faţă mi-au ciopârţit zâmbetul pâna l-au transformat într-o frumuseţe de grimasă. Precum în cel de-al doilea volum al Nopţii de sânziene, fiecare personaj este atins de declin. Unii fug în altă lume, adică mor, alţii eşuează moraliceşte, decăzând într-un mod grotesc, iar cei puţini rămaşi sunt torturaţi de perioada istorică pe care o trăiesc. Există şi excepţii, dar sunt neglijabile. Am fost dezamăgită de personajul feminin, de muza nedemnă. În subiectivismul meu cred că ea e vinovată pentru tot. "Tot" însemnând dispariţia eroului, artistului sfărâmat de pierderea muzei - fapt care declanşează dezechilibrul. Ştiţi cum e: când n-ai lucrul pe care-l vrei zici că n-ai nimic, când nu-ţi dă atenţie omul care vrei tu să-ţi dea atenţie - nu-ţi dă atenţie nimeni. Aşa generalizăm noi...

Per ansamblu am fost impresionată de romanul construit cu migală din zeci de coincidenţe, care mai de care mai dubioase. Oricum, rămân la părerea mea: merită citit, doar adaug că...sper să nu fiţi prea optimişti când începeţi să citiţi (pentru că o să vă treacă brusc!). Pentru un om realist e o carte numai bună de parcurs, un adevărat izvor de informaţii şi trăiri verosimile.

Aş mai avea multe cugetări de împărtăşit: despre muzeul Goleşti, despre pupincurismele şi "pocnelile" de printr-un liceu al secolului XXI, despre imposibilitatea unei manifestări spontane, despre unii părinţi de tip cloşcă şi copiii lor ce n-au ştiut să-i educe pe adulţi, despre nesimţiţi care mănâncă seminţe peste tot şi strâng alţii gunoiul în urma lor, despre oameni îngustaţi la minte şi eventual despre posibilitatea ca vânătaia de pe genunchiul meu drept(provocată de impactul cu scările) să aibă cauze mai adânci, în ADN. Şi să nu uităm de efectele lunii pline (care din fericire e plină doar o dată pe lună! - în general)

* am fost (şi încă sunt) prea îndrăgostită de melodia aceasta pentru a nu-i aloca aici ceva spaţiu:

miercuri, 28 aprilie 2010

***


"Şi dacă sunt, cum zice Dio,

just a rainbow in the dark,

atunci de ce n-aprinzi lumina

să-mi vezi culorile reflectate-n tine

ca-ntr-un dinte de pirania înfometat

de dragoste, nu de carne?

Dă la o parte fiecare strat de veşmânt negru,

dă la o parte întunericul de pe fiecare colţ

al trupului meu nevăzut de lumină

şi priveşte-mi pielea ca pe un curcubeu

ce suferă că nu te poate îmbrăţişa

decât în şapte culori

şi cu două braţe."

{25.03.10 - O ultimă vibraţie}:-<


[În cinstea zilelor când aveam motive să mă trezesc fără mofturi la 7 dimineaţa şi eventual să sar gardurile liceelor. Kanpai!]


Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 25 aprilie 2010

...temperament


Anul trecut ţineam morţiş să aflu ce temperament am şi, căutând, am dat peste testul ăsta. Mi-a plăcut la nebunie să tot repet "sunt 38% flegmatică, 34% melancolică, 24% colerică şi 4% sangvinică". Cred că aveam o pasiune pentru procentaje. Totuşi procentajele explică şi spun multe; spre exemplu pot da vina pe ele (deci pe temperamentul meu) atunci când devin aşa zis "insuportabilă".

Ah, ce uitam! "Trei dinţi din faţă" e genială! N-am terminat-o (că lenevesc), dar au fost suficiente replici cât să o pot recomanda (cu un zâmbet de încurajare) oricărui "degustător" de ironie sau de exprimare necenzurată. Numai să nu te sperii de volum...

"Sufletul nostru, ia te uită, are şi-o gâlmă de amărăciune!, pulsa ca o inimă. O inimă în suflet nu e deloc o tautologie. Şi simţea fiecare pulsaţie, ca şi când aceasta i-ar fi luat sânge din sângele lui. Sânge din sângele meu, nu e un copil, ci o pocitanie de necaz, de nerealizare, de cai verzi pe pereţi. Şi l-ar fi anemiat încontinuu. Era într-o hemoragie de melancolie, acea stare care prozaic şi concentrat se numeşte "întors pe dos". Şi am adăuga: şi iarăşi pe faţă, şi iarăşi pe dos."

Observasem din poezii că domnul Marin Sorescu găsea savuros hazul de necaz, dar proza chiar m-a dat gata. Dacă aveţi răbdare să vă faceţi testul de temperament (adică să nu fiţi eventual în zodia berbecului - pentru că ei duc lipsă de răbdare, chiar dacă nu toţi recunosc!), poate mă înştiinţaţi cât de introvertiţi/extravertiţi sunteţi. Adică procente, procente, procente. (: See you later, alligator!

P.S.: Nu repetaţi (ca mine) de prea multe ori cuvântul "temperament", pentru că o să-şi piardă sensul. Asta presupunând că e cunoscut sensul (don't worry, există dex). E valabil şi pentru "topor", "ceaşcă", "dor" sau...orice altceva...

P.S.2: după aproape un an am repetat testul şi procentajele s-au schimbat puţin(poate în funcţie de evoluţie sau doar de dispoziţia curentă), temperamentul dominant s-a conturat mai bine ;)), dar clasamentul se respectă [interesant de observat...pentru mine doar...]

miercuri, 21 aprilie 2010

{...ganduri} ->inf=NULL


From you have I been absent in the spring

When proud-pied April, dressed in all his trim,
Hath put a spirit of youth in everything,
That heavy Saturn laughed and leapt with him.[...]
(XCVIII Sonnet of Shakespeare)


vineri, 16 aprilie 2010

spectacole de-ale vieţii

Ştiaţi că există o mulţime de oameni care nu ştiu ce-i ăla teatru? Unde-i găsiţi? În interiorul teatrului bineînţeles. În loc să privească spre scenă, spre piesa care se joacă, ei întorc capetele într-o parte şi în alta studiindu-i pe cei din public de parcă ar fi costumaţi în cine-ştie-ce personaje misterioase. Din motive greu de înţeles pentru mine, ei se aşteaptă ca râsul să le fie stârnit de cei care asistă la spectacol, nu de cei care îl creează ...Mai sunt prezenţi şi indivizi subjugaţi de hormoni care plătesc 5 lei biletul doar pentru a se giugiulii în timp ce actorii de pe scenă interpreteză roluri de politicieni. Romantic, nu?

Ar fi trebuit să specific că vorbesc despre adolescenţi din diverse licee ale Piteştiului, dar nu cred că vârsta e de vină. Educaţia! Cine nu a învăţat până la 15 ani că la teatru te duci să vezi o piesă de teatru, nu o să mai înveţe niciodată. Cu ocazia asta sper să-mi amintesc să nu mai merg la teatru când sunt organizate spectacole special pentru elevi, căci atunci e apogeul combinaţiei dintre lipsa educaţiei şi lipsa ruşinii. Nu iese nimic bun din asta.

Astăzi am tot auzit o femeie jelindu-şi în spatele blocului băiatul mort. Poate îl cunoşteam, poate nu. Plânsul unei mame este acelaşi indiferent de vârsta copilului care-i moare... Ce artificială şi grotească pare suferinţa reală în comparaţie cu cea mimată... Born again, you'll be born again...

marți, 13 aprilie 2010

un an de cine poate, scapă

La muuuuulţi ani! Celei mai fidele cititoare a mea. De fapt singura de la o vreme. De fapt soră-mea :D Dacă îmi făcea mama vreo 10 fraţi atunci aveam vreo 10 postări începute cu "la mulţi ani". Astfel e unica. Simte-te specială sis! :) Am ratat 13-le 40... Şi uite cum se potriveşte Marin Sorescu la un 13 aprilie:

Un an de molii şi de dolii
Mai multe dolii decât molii
Şi-un an cumplit de pete-n soare
Şi-un an când trage sarea apa
Cum ar veni, de pete-n sare,
Un an de cine poate, scapă.
(Un an - Marin Sorescu)

P.s. : Ceva foarte dubios: în urmă cu câteva minute unul dintre vecini asculta la volum ridicat System of a down. N-am reuşit să identific care dintre ei. Poate nenea care trebuia să aibă pian şi n-are ;))

Later edit: nu-s prea potrivite melodiile pentru 21 de ani, aşa că...uite una mult mai potrivită :D

duminică, 11 aprilie 2010

miozot de april...


Radioul şopteşte ceva cu o voce necunoscută. Vorbeşte în surdină şi nu înţeleg ce-mi zice. Computerul a început de la o vreme să toarcă. Sau poate sforăie, că mulţumit nu-mi pare. Lista de messenger e la fel de inertă ca mai mereu. Se uită la mine şi cască. Îmi face şi mie poftă de căscat. Răsuflu uşurată când începe muzică la radio. Atâta armonie fără cuvinte... Sunetele nu se strâmbă la mine dacă nu le pricep. Sunetele se îmbrăţişează în urechile mele. Sunetele... S-a întrerupt radioul. ...Dar muzica, cine poate întrerupe muzica?



P.S.: culmea e că tocmai poza asta, veche şi nefocalizată (nu că aş fi pasionată de fotografie), e gasită neîncetat de "motorul de căutări"... oare oamenii nu ştiu ce-i miozotul de fapt? eu mă refeream la nu-mă-uita (şi la propriu şi la figurat), iar în numele lui G. Topârceanu nu vorbesc: "Dar Primavara, care stie tot,/Va risipi prin iarba dimprejur/Scantei de-azur/Albastru miozot." (Singurătate) {scris azi,14april11, când aproape am dublat postarea!}