duminică, 30 mai 2010

always remember me :)

Acum ascult cd-ul de la "Beck'sperience". N-am auzit de cei care cântă(în afară de cele două formaţii care au cântat aseară), dar sună ok. Probabil am rămas în atmosfera aia electrizantă, la care s-ar putea să fi contribuit şi ploaia care se pare că a inundat unele străzi din Bucureşti. În mod sigur mi-a inundat mie picioarele fixate pe betonul din Romexpo. În orice caz am fost destui inundaţi (şi chiar "scufundaţi") care ne-am menţinut pe poziţii şi am savurat concertul. O tipă din faţa mea renunţase la încălţăminte, că probabil nu-i mai folosea la nimic, iar englezul din spate stătea în ploaie cu braţele încrucişate (era obişnuit cu clima omul).

M-au impresionat plăcut Codeine Velvet Club, trupă înfiinţată de solistul de la The Fratellis. Mi-a plăcut stilul lor britanic: rafinat şi totuşi ready to rock. Mi-au amintit de vremea când eram fană Mtv2 şi cunoşteam aproape toate trupele de alternativ şi indie rock. De fapt şi cd-ul primit îmi aminteşte de Mtv2...

Iniţial nu eram prea nerăbdătoare să o văd pe tipa de la Noisettes, doar voiam muzică live, nu din nişte boxe(dacă tot stăteam sub umbrelă, în ploaie). A fost amuzant că s-a oprit ploaia cu vreo 2 minute înainte să urce ei pe scenă, de parcă scoţienii de la Codeine o aduseseră, iar tipa de origine africană o alunga. Am fost surprinsă de showul pe care l-a făcut de una singură: s-a dat peste cap pe scenă, a sărit peste instrumente, a coborât în public şi a făcut o mare de oameni să cânte cu ea. Iar totul a fost natural, fără nicio urmă de ridicol. Când a spus "this song is nebunie curată" ne-am uitat miraţi unii la alţii: ce-a zis? Părea ceva rusesc după pronunţia ei, dar după 10 secunde ne-am prins: nebunie curatăăă! Desigur, la "Never forget you" atmosfera a explodat de-a dreptul şi încurajaţi am strigat cu toţii "always remember me!!!"

Sonorizarea mi s-a părut surprinzător de bună de asemenea. De data asta pot să spun şi eu - veşnic nemulţumita - că am fost mulţumită. Nu mai povestesc întâmplările politice de la capitală (sau mai bine zis: las mizeriile pentru altă dată) şi mă mai bucur o dată de o melodie care a început să-mi placă.

duminică, 23 mai 2010

publicitate


Aşadar...aseară: Sidewinder. Încerc să fiu scurtă pentru că deja, după ce am dormit, nu mai simt nevoia să spun tot ce gândeam după 11 p.m. [Şi întotdeauna ajută o conversaţie sinceră cu un prieten!] La o eventuală întrebare răspunsul meu ar fi fost: "Da, mi-a plăcut. Nu mai vin altă dată." Ştiu că nu are sens, dar mie asta mi-a inspirat concertul lor: că nu trebuie repetată experienţa în astfel de circumstanţe. Un exemplu de conversaţie la care am asistat: "bassistul - Şti, au venit oamenii care ne filmează...Dar n-au masă, n-au unde să stea!/vocalistul - Nu mă in-te-re-sea-ză!" Asta a fost una dintre chestiile care mi-au plăcut: primirea. Am glumit când i-am spus bassistului (sunt impersonală!) că vreau covor roşu, dar nici să mi se silabisească în faţă nu voiam. N-am nimic cu omul că nu-l cunosc. Şi nu are legătură genul de muzică pe care îl cântă cu faptul că îndrăznesc să mai spun încă o dată: mi-e dor de Laid. Bine... nu chiar de Laid, ci de "epoca Laid". Altă rezonanţă aveau concertele pentru mine! N-o să se mai întoarcă vremurile alea oricât ar alcătui şi realcătui formaţia "membrul fondator"(iar impersonală), dar e frumos să-mi amintesc din când în când cum era pe-atunci. Sunt ca o bătrânică nostalgică: "pe vremea mea maică..."

Hai că am făcut şi reclamă gratuită. Sau "anti-reclamă", depinde. Scuza mea e că sunt afonă... [Întotdeauna am o scuză!] Oricum, sunt sigură că au existat oameni care au savurat cântarea. Şi mie mi-a lăsat o impresie plăcută chitara solo (dacă nu greşesc). Bassul...nu l-am prea auzit. După concert parcă aveam dopuri în urechi de la zgomotul tobelor... Poate că am gândit prea mult şi d-aia nu m-am putut integra în atmosferă (dacă cumva exista una, nu sunt prea sigură).

Măcar nu mă gândesc la fiecare lătrat de câine în noapte, la alarme, sonerii de telefon şi senzaţii din metrou, să zicem. Vreau să spun că totuşi nu mă transform în Anton Holban, deci mai pot încă să închid ochii în faţa lucidităţii, să o mai amân din când în când. Deci nu o să mor la 35 de ani! Asta e o logică bolnavă... Am început să citesc Jocurile Daniei (citisem anul trecut O moarte care nu dovedeşte nimic şi Ioana) şi mi-am amintit cât de lucid şi totuşi subiectiv a fost nepotul lui Lovinescu în fiecare creaţie literară. N-a cunoscut ficţiunea, totul era viaţă, dar mai ales viaţă intrinsecă: aceleaşi sentimente întoarse pe toate părţile. Tocmai pentru că-şi redă propriile emoţii fără să fabuleze, obţine efectul de intimitate. Parcă aş citi cuvinte scrise pe creier nu pe foaie. M-am apucat şi de critică literară, că nu mi-a ajuns partea cu muzica...

Într-o oarecare legătură cu subiectivismul, mi-am amintit de un concept simbolist: sufletul individual este chintesenţa vieţii cosmice. În timp ce căutam în mod obsesiv informaţii despre simbolism pentru studiul de caz, am dat şi peste citatul ăsta care mi-a plăcut:
"De când eram mic, o săgeată a durerii s-a spart în inima mea. Atât cât ea va rămâne, voi fi ironic - dacă va fi smulsă din mine, voi muri." (Soren Kierkegaard)


Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 21 mai 2010

no daydreaming = boredom


Mă simt de parcă am intrat în vacanţă deja. Azi mă uitam la cei de-a XII-a cum se pozau în robe de absolvenţi şi mă gândeam că nu mai am nici eu prea mult până atunci. Nu mai am mult, dar mai am greul. În liceu e atmosfera aia de...viitoare grevă, combinată cu apropierea bacului şi cu nerăbdarea vacanţei. Cred că se observă cât sunt de plictisită... Atât de plictisită încât m-am uitat la un film! E grav, având în vedere că în general ocolesc filmele. Nu-mi place când nu am cu cine comenta ceea ce văd, dar am făcut o excepţie şi m-am uitat la un film la nimereală(pentru că ăsta pe care îl vreau eu, Mr. Nobody, e de negăsit). Îi zicea "Deaths of Ian Stone"(nu pun link - sau poftim: url! - că nu-l recomand). Interesantă ideea de a fi ucis zilnic (trupeşte adică), dar nu m-a impresionat. Bănuiesc că n-a fost creat să impresioneze, ci doar să fie şi el acolo (filmul). Hm...şi observ tot mai des chestia asta cu "eternul feminin" întâlnită în Dr. Faust la final, adică prozaic vorbind: prin femeie se obţine happy ending-ul. Purificarea! Oricum, cuvântul ăsta, femeie, e interpretabil. Nu orice femeie... Căutam în dex cuvântul şi am găsit ceva interesant(la argou):

FEMEIE URÂTĂ acioală, bâhliță, bufniță, cartoafă, cotoarbă, matracucă, ornitorinc, otravă, paceaură.
FEMEIE REA capră, cață, cățea, haită, matracucă, paceaură, tartoriță, viespe.
FEMEIE PROASTĂ bandoală, bleagă, cartoafă, gâscă, matracucă, mută, oaie, paceaură, tută, vacă.

Foarte inteligente explicaţiile... Avem o limbă minunată! De n-aş fi eu aşa curioasă... Şi bărbaţii:

BĂRBAT AFEMEIAT expr. băbălău, berbant, căutător de perle, corditor, crai, curvar, donjuan, fustangiu, futangiu, scoicar, târfoman.
BĂRBAT ÎNALT băbălău, cal, girafă, Godzila, haldău, măgăoaie, plăvan.
BĂRBAT VIRIL călăraş, mascul feroce, pulărău, taur comunal, tivitor.

În concluzie, diferenţa dintre afemeiat (fustangiu) şi obsedat sexual (futangiu) o face "s-ul", iar ornitorincul...este un mamifer urât, săracul. Are sens? Scuzaţi cuvintele vulgare...
Şi pentru că tot suntem la capitolul ăsta de limbaj elevat, un om tocmai mi-a trimis ceva educativ. Probabil voia să ştiu şi eu pentru când o să ating vârsta (mea) legală pentru asta: undeva pe la pensie...şi pensiile se iau târziu în ţărişoara noastră. Oricum, eu militez pentru spălatul pe dinţi! Mi-a făcut poftă de piersici...

P.S.: dacă vă sună bine titlul cărţii "Departe de lumea dezlănţuită", să ştiţi că numai titlul sună bine! Pe mine mă plictiseşte... Mai bine citesc cuvinte din dex decât cartea asta. Ştiaţi că e corect tontălău, nu tăntălău ? Iar mie îmi place cineva, nu de cineva...

marți, 18 mai 2010

...a deeper kind of slumber*


Ştiu că sunt întârziată, dar... a murit Dio? Adică, pe bune? Mă gândeam că poate totuşi (dacă e să ajung) îl vedeam în concert anul ăsta. Şi acum... Hmm, bănuiesc că n-aş fi fost surprinsă dacă aş fi ştiut că avea cancer (la stomac). E bun şi pesimismul la ceva: la anticiparea viitorul. N-are sens să mai fac descrierea omului ce-a fost sau a artistului care continuă să fie prin intermediul muzicii... Pentru cei care n-au habar despre cine vorbesc, foarte pe scurt: era nenea care a inventat şi popularizat semnul cu corniţele de drac \m/ ...Şi (cel puţin) datorită semnului ăsta n-are cum să moară altfel decât trupeşte.



P.S.: Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim mai întâi. - Mircea Eliade
*Tiamat

miercuri, 5 mai 2010

logica are gâtul rupt...şi-i atârnă capul


Azi m-am aprins cam tare în discuţii. M-am "certat" cu proful de bio. De fapt a fost doar o discuţie în contradictoriu care l-a supărat, iar pe mine m-a revoltat. Şi pentru că proful era posomorât şi când am plecat de la oră, nici eu nu am avut o stare prea bună. Doar e proful meu preferat! Nu ştiu dacă l-a supărat faptul că i-am spus "ce nu mi se pare corect" sau pentru că a înţeles ce încercasem să-i explic şi i s-a părut că nu mai găseşte soluţii. M-am aprins mai mult pentru că mi-a ajuns până-n gât tratamentul ăsta de turmă, de uniformizare totală, ca şi cum toţi am fi nişte infractori şi nişte nesimţiţi, doar pentru că nişte specimene (nu se ştie care anume) şi-au demonstrat "civilizaţia" asupra veiozelor de laborator. I ain't gonna be just a face in the crowd! Să mai pomenesc de faptul că, în cazul în care un oarecare a minţit vreodată, pentru laboranta de biologie-chimie toţi suntem nişte mincinoşi care fură atlase de anatomie? Da...deja începe să mă amuze şi pe mine. Numai că pe moment mi-a trezit simţul dreptăţii, idealismul ăla care mă poate băga în belele. Sper să-i treacă profului supărarea, nu pentru că m-ar taxa pentru răbufnirea mea, ci pentru că orele de bio n-ar mai avea farmec fără umorul d-lui, hiper-dezvoltat. Nu ştiu cum o să fie la anu', în caz că se pensionează...

Pe de altă parte am început să mă simt ca în clasa a VII-a. Poate ciclicitatea e de vină, pentru că din nou am de-a face cu indivizi care îmi comentează cuvintele şi atitudinea, fără a-mi adresa reproşurile făţiş. Un fel de bârfă. Da...se pare că azi am fost foarte sensibilă la stupidităţile din jurul meu. Aşa că n-am putut să mai rămân detaşată de ele. Indiferenţa nu e punctul meu forte. O să mai exersez de dragul colegilor care citesc cu interes "povestioare" scrise elevat, în loc de texte argumentative. Cred că unii nu ştiu ce-i aia argumentare! În fine, poate că ar trebui să fiu mai îngăduitoare cu cei care abia dacă citesc o carte în doi ani. Şi poate "doi" e prea mic în cazul ăsta. Poate nici nu-i vorba de ani, ci doar de... "viaţă". Altfel nu-mi explic cum de pot asculta fermecaţi cum se citeşte "povestioara"(că eseu nu cred să fi fost) în care se dă citatul "Apa trece, pietrele rămân" şi găsesc legătură cu "Omul sfinţeşte locul, iar nu locul pe om". O fi fost apa sfinţită şi n-am înţeles eu ...

Oricum, cred că, apelând la logică, cerându-le argumente (iar dăm de un cuvânt complicat!) eu devin cea absurdă, nu ei. Aşa că nu o să mai cer decât puţină linişte din partea vecinilor, iar eu o să-mi dorm somnul de "vampiroaică" cu ochi însângeraţi în buletin. Ce face blitz-ul din om...