miercuri, 29 septembrie 2010

illusion never changed into something real...


Acum probabil ar trebui să învăţ la biologie, să plâng morţii sau să ...dorm? Mda...aveam de gând să închei cu maaaaarele bac, dar uite că încep cu el. Poate pentru că o să-l aleg prioritar? Nu ştiu... Mă apucă o nepăsare teribilă când vine vorba de a mai medita la priorităţile mele în viaţă. O să amân chestia asta, spre binele meu.

Ce-am făcut? Păi...mă lăsasem legănată luni în şir de gânduri; pur şi simplu reflectam la nesfârşit, domnule psiholog. Şi? Şi nimic, nimic nu ieşea din asta...Ok, ieşea ceva, dar...nu mai aveam răbdare: un an da, rabd, dar uite că nu pot doi! Şi? Şi... m-am hotărât să încerc să ies din mare, să iau iniţiativa şi să simt ceva mai stabil, ceva ca ţărmul. Dar am nimerit în stânci. Şi... Şi...erau destul de ascuţite...şi atât. Atât? Eh...sigur că nu e doar atât dar nu sunt Marin Sorescu să rescriu (o) Iona! Şi regreţi? Da, îmi pare rău că nu sunt Marin Sorescu; în rest nu.

Mă simt ciudat; mi-am creat o vară ciudată şi acum mă trezesc în anotimul meu(păstrez exprimarea asta) că sunt presată să-mi vin în fire, să mă pregătesc de examene, să reînfrunt realitatea vieţii cotidiene. Sigur, nu am putut să menţin creaţia; cred că nu ar trebui să mai fim atât de asprii cu divinitatea: depui un efort considerabil să creezi ceva, o realitate personală sau un Adam şi o Eva, dar ca să menţii controlul...e înnebunitor de complicat şi aproape imposibil să nu te trezeşti un simplu spectator, aşa ca mine. Poate m-am blazat în liceu, ca Bacovia, poate mă anesteziez cu planurile de viitor, cert e că...privesc în lăuntru şi aştept să izbucnească ceva, să-mi studiez reacţia aşa cum se cuvine, căci sunt cel mai personal, fidel şi onest subiect de studiu de care dispun. O să dau citatul lui Cioran prin iulie, ca să ne amintim unul dintre motivele pentru care "Ioana vrea psihologie". Răbdare...răbdare şi luciditate...

În rest... trebuie spus că atât timp cât ai un prieten care să te bată pe spate, să-ţi spună că "shit happens" şi că nu tu ai o problemă de comunicare cu anumiţi oameni, ci ei cu tine...totul o să se rezolve. E frumos să şti că poţi să întrerupi un om când se bărbiereşte... (De-aia nu apelez la fete, nu pot să le întrerup din bărbierit când sun!) Hm... show must go on, and on, and on...

P.S:Sunt nemaipomenit de curioasă ce anume (dacă există) m-ar face să mă răzgândesc în privinţa optatului pentru bacul mai greu la bio! Deja m-am pus în coarne...şi e greu cu încăpăţânaţii. Cum să aleg ceva ilogic şi simplu în defavoarea a ceva logic şi complicat? Sunt curioasă.

Late edit: {titlul s-a schimbat odată cu starea mea}

Natalie Imbruglia - Torn

sâmbătă, 25 septembrie 2010

nihil (ca altă idee n-am)


"Orice existenţă subiectivă este un absolut pentru sine însăşi. Din acest motiv, fiecare om trăieşte ca şi cum ar fi centrul universului sau centrul istoriei, şi atunci cum să nu fie suferinţa un absolut? Nu pot înţelege suferinţa altuia pentru a o diminua prin aceasta pe a mea. Comparaţiile în asemenea cazuri n-au nici un sens, deoarece suferinţa este o stare de singurătate interioară în care nimic din afară nu poate ajuta. Este un mare avantaj că poţi suferi singur. Ce-ar fi dacă faţa omului ar putea exprima adecvat toată suferinţa interioară, dacă în expresie s-ar obiectiva întreg chinul interior? Am mai putea sta de vorbă între noi? N-ar trebui să vorbim atunci cu mâinile pe faţă? Viaţa ar fi realmente imposibilă dacă tot ce avem noi ca infinit de simţire ar fi exprimabil în liniile feţii." ("Pe culmile disperării" - Emil Cioran)

P.S.: O să scriu ceva mai original când o să mă simt originală şi capabilă să-mi manifest originalitatea.


Lake of Tears - To Blossom Blue

joi, 16 septembrie 2010

,,,

"Chicoteau amândoi din orice fleac, erau într-o stare aparent anormală, când cuvintele banale ori gesturile care altădată te fac să roşeşti, ţi se par extraordinare, încărcate de semnificaţii adânci, îţi dezvelesc altă faţă a lucrurilor. Într-un cuvânt, erau fericiţi."
(Trei dinţi din faţă - Marin Sorescu)

sâmbătă, 4 septembrie 2010

H2O

Tocmai am terminat de vizionat documentarul de-aici şi m-am gândit să scriu acum pentru a începe luna septembrie cu ceva ce îndeamnă la...armonie. Mi-am întipărit bine cuvintele magice care purifică apa: iubire şi recunoştinţă. Asta îmi aminteşte de cuvintele extrase din Maitreyi, cuvinte pe care le repeta de fiecare dată când era tristă, ca un fel de mantră: "Beatitudine, supremă beatitudine, fericire eternă perfectă şi desăvârşită mulţumire!" Le pot vedea pe peretele de lângă mine de fiecare dată când mă pregătesc de somn, când îmi iau porţia de lectură sau doar meditez; însă m-am obişnuit cu hârtia aceea verde şi uit că am lipit-o acolo cu un scop. E doar un lucru mic, dar generalizând aş putea spune că, nu numai eu, ci noi, oamenii (uite că m-am dat de gol, nu sunt extraterestru!), uităm ceea ce ne propunem şi ne lăsăm prinşi în mersul vieţii cotidiene. Şi dacă uităm ceea ce ne-am propus, nu înseamnă că într-o oarecare măsură uităm de noi?

N-aveam de gând să filosofez aici şi în niciun caz acum, dar mi-am dat seama că nu perseverez destul în anumite privinţe şi cum altfel îmi pot ţine o auto-predică decât imaginându-mi că vorbesc pentru cineva? Eu nu sunt Iona! Am o literă în plus. Umorul meu...

A venit şi vremea anotimpului meu şi sper să realizez măcar din când în când (şi voi odată cu mine) că umezeala din aer, ploaia aceea leneşă şi nepăsătoare, norii legaţi unii de alţii şi soarele anemic, sunt nişte îndemne clare să privim mai mult în noi înşine şi mai puţin în exterior. Bine, când or să cadă frunzele o să fim una cu natura! Uite şi o chestie optimistă şi "colorată", mai mult pentru puştoaice de 14 ani care beau şi îşi pierd capul complet, dar! ...fac şi eu o "escapadă" din ciclul de melodii melancolice, perfecte pentru falling season...

Asculta mai multe audio Muzica