sâmbătă, 16 octombrie 2010

ostentativ (fake&gay!)

...unui Adam contemporan


Poţi să mă părăseşti şi azi, şi mâine –

să mă laşi să tremur lângă străini în stradă

să nu am salivă pentru un singur “da” decisiv,

să te înfurii că oamenii cu beregata tăiată nu pot articula

o declaraţie de dragoste faţă de criminalul lor –

Şi tot voi revenii la tine.

Ca un bumerang pe care te chinui să-l educi zadarnic,

degeaba mă arunci departe de perfectul tău inaccesibil,

degeaba mă împingi afară din era ta de celibatar,

Voi revenii mai devreme sau mai târziu,

Voi revenii doar ca să mă poţi abandona zi de zi,

doar să simt că rabd îndelung, că le sufăr pe toate, că le îndur pe toate,

că mă transform în litere biblice şi mă întorc spre tine

din nou smerită

Ca şi cum am greşit în eternitate şi mă părăseşti în eternitate,

Ca şi cum sunt vinovată pentru forma feţei mele,

pentru culoarea ochilor, pentru mărimea sânilor, pentru lungimea degetelor,

Ca şi cum sunt vinovată pentru tot ce e ereditar sau doar social,

Ca şi cum numai ploaia n-ar fi produsul culpabilităţii mele,

ci pretex numai bun pentru despărţirea de ieri

şi despărţirea din eternitate.

{05/10}

duminică, 10 octombrie 2010

I just don't know what to do with myself...


Nu sunt prea entuziasmată imaginându-mi activităţile viitorului apropiat. Mi se pare că totul se aglomerează şi e nevoie de o reorganizare a timpului. Pentru că nici deprimarea, şi nici faza de negare sau de iluzionare nu pot dura la nesfârşit, trebuie să recunosc chestia aia atât de uzată "things will never be the same again". Şi nu ar fi asta o problemă...numai că procesul resemnării e destul de complex şi necesită un timp de meditaţie pe care eu nu-l mai am. E prea multă analiză matematică în joc ca să îmi mai pot analiza eul ore în şir! Sau, altfel spus: e prea multă psihologie de învăţat ca să mai am timp de educarea psihicului meu. Timp este, dar nu de pierdut aiurea.

Mă aşteptam la ceva mai multă înţelegere din partea profilor, că doar e ultimul an, dar vreau să cred că măcar pe semestrul II o să ne scutească de inutilităţi. E destul de iritant să trebuiască să pari preocupat de 10 materii (exagerez) când nici nu o să mai ai treabă cu ele în viitor. Pentru cultură? Să fim serioşi! Noi oricum învăţăm pentru o anumită dată (adică programat să uităm) pentru că nu poţi obliga un om să reţină ceva ce nu are utilitate pentru conexiunile lui mentale deja existente. Sigur, mai există şi varianta de a-l traumatiza pentru a învăţa, dar nu cred că mai merge anul ăsta... Se pare că liceul şi-a făcut efectul asupra noastră şi ne-a blazat într-o oarecare măsură. Asta e...asta-i epoca.

Nu mai zic nimic ştiinţific; articolele astea gen "cercetătorii au demonstrat" deja mă amuză. Ce uşor e să comentezi nişte chestii aşa...teoretic. Cum spunea Gogol, "omul e înţelept, deştept şi priceput în tot ce-i priveşte pe alţii, dar nu pe sine". Ce grozavi suntem la a le rezolva altora problemele, dar când vine vorba de ale noastre... Uite ştiinţă: "Pentru a te încrunta, eşti nevoit să foloseşti 43 de muşchi ai feţei. Pentru a zâmbi nu ai nevoie decât de 17." (de-aici)

Octombrie era luna în care puteam să mă îndrăgostesc de dragoste pur şi simplu. Naivitate. Era frumos că puteam zâmbii când mi se lipeau frunze de tălpi... Acum merg în direcţia inversă cristalizării, în direcţia normală circumstanţelor vieţii: decristalizare. Asta în termeni psihologici, ca să nu mai par atât de subiectivă... Probabil o să mai gândesc ceva timp gen "I just don't know what to do with myself..."