joi, 25 noiembrie 2010

Dacă ai bunăvoinţă, râzi la orice!


...este o replică din "Preşul" (de Ion Băieşul, desigur).
Dacă tot trăim într-o "sick, sad world", atunci...ne amuzăm şi noi cum putem. Ceea ce urmează sunt niscaiva anunţuri româneşti, cică autentice, care pe mine m-au făcut să râd (oare de ce este, în general, atât de haioasă prostia?)


Vând câine: mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii.
Castron pe placul oricărei gospodine cu fundul rotund pentru batere eficientă.
De vânzare birou de epocă pentru o doamnă cu picioare subţiri şi sertare largi.
Căutăm un om să aibă grijă de un lot de vaci care nu fumează şi nici nu bea.
Vând pat pentru copil cu picioare de fier.
Căutăm femeie la fetiţă în vârstă şi nefumătoare.
Vând maşină de cusut mână şi picior.
Cumpăr îmbrăcăminte de damă deosebită şi puţin întrebuinţată.
Ofer loc de veci liberabil prin schimb.
În diverse localuri şi prăvălii:
Servim cu frişcă clientela bine bătută.
Nu servim minori sub 18 ani.
Avem ciorapi de femei lungi.
Lenjeria de corp nu se schimbă!
Confecţionăm poşete şi genţi şi din pielea clientului.

La noi e cum e şi nu ne mai miră, dar la oamenii ăştia?!? E de mult filmarea şi cred că e foarte populară, dar eu nu o ştiam şi încă mi-e greu să cred că se practică aşa ceva în realitate. Joudan ja nai!

Ah! Era să uit exact partea mai penibilă. Anul acesta nu am ajuns la Gaudeamus, târgul de carte. Dar a ajuns soră-mea. Şi - cum uitasem să-mi cumpăr la timp din colecţia verde de la Adevărul cartea de Gogol (88), a fost ea intermediar. Numai că la standul Adevărul domnişoarele erau foooarte instruite. Atât de instruite încât aproape că i-au râs în faţă, după ce au zis că nu au (şi aveau!): "A întrebat de google? Ha-ha!" Nu pot să zic că scriitorul rus e atât de cunoscut în societatea noastră încât ar fi de condamnat toţi cei care ridică din umeri... Dar să fi reprezentant la un stand de cărţi atât de renumit şi să nu ai habar! Şi să te mai şi amuze... Poate se credeau în altă parte. Prostia ia forme nebănuite.

Îmi permiteam şi eu într-o vreme, când citeam "Suflete moarte" şi mă fascina portretul lui Nikolai Gogol de pe copertă, să-i spun "Gogu al meu". Pornise de la prietenii mei, sătuli să le tot împui capul cu povestea aia despre "un oarecare Gogu" care şi-a aruncat în foc manuscrisul celui de-al doilea volum din roman, a refuzat tratarea depresiei şi hrana, murind în scurt timp. Există mai multe variante ale sfârşitului său, dar, oricum ar fi fost, este remarcabil prin faptul că noi am rămas fără final la "Suflete moarte". Romanul se termină la jumătatea unei fraze...

O să citesc "Nasul" şi o să uit că oamenii nu folosesc google pentru a afla şi cine este Gogol!(fiind nume rusesc este logic că se pronunţă cum se scrie)

Ada Milea - Sir de oameni vineti (special)


duminică, 7 noiembrie 2010

tic tac sau... sistolă, diastolă?*

Iată-mă din nou aici, pe fugă. Parcă s-ar fi fisurat clepsidra şi pierde nisip fără ca eu să bag de seamă. Intenţionam să văd cum a ieşit "Eat, love, pray"-filmul , dar fie că nu m-am încumetat să tulbur amintirea cărţii, fie că am găsit ceva mai productiv de întreprins - nu l-am văzut. Pe de altă parte mi-e dor de filme deja văzute, filme cu mesaj puternic (în viziunea mea). Şi totuşi există ceva de la care nu m-am abţinut: lectura. Mă tot holbam la proaspăt cumpărata carte şi până la urmă am zis: f**k it! Nu înseamnă că dacă "ai bacul" nu mai trăieşti. Câteva pagini pe zi tot poţi să citeşti... Pagini care să nu fie de manual, de culegere de rezolvări sau de caiet de clasă. Aşa că astă-seară termin "Cimitirul animalelor". M-a surprins în mod plăcut. Nu mai citisem nimic de Sthephan King. Chiar dacă e categorisit ca roman horror, sf, e foarte interesant fundamentul realist al poveştii. Un stil foarte interesant de a reda gândurile personajelor. Mi se pare că nu descrierea e cea care dă fiori cât vocile interioare cu care te poţi identifica. În fond teama sau spaima ne sunt familiare tuturor. Ei bine, Sthephen King e maiestru în a le da o formă scrisă. Şi pe-alocuri e şi hazlie! Ok, depinde de umorul fiecăruia.

Că tot am pomenit de "trăit" în afara programului şcolar. Cred că se găseşte timp pentru toate, dacă vrei. Sigur, trebuie să stabileşti priorităţi, dar decât să fi frustrat că nu mai socializezi decât despre teme şi variante, mai bine îţi rezervi timp şi pentru tine. Zboară viaţa pe lângă noi... E frumos când nu ai amintiri dintr-o perioadă a vieţii? Nu văd eu vreun smintit care o să ţină minte calculele de la integrale şi la 40 de ani... De fapt...mint! Or să fie...viitorii profesori.

În rest...cu suişuri şi coborâşuri. Viaţa e destul de imprevizibilă şi uite că şi previzibilul ei e greu de digerat de unii. S-a dus şi Păunescu şi nu pot să nu observ cât se comercializează moartea. Cred că dă pe sticlă mai bine chiar decât botezurile, nunţile şi (culmea!) divorţurile. Cu glasul minţii, fredonam şi înainte şi voi fredona şi de aici încolo, pentru că ..."vom critica cartea iar nu autorul". Ar fi frumos ca oamenii să fie conştienţi ale cui sunt versurile când ascultă o melodie... Gen "Ploaie în luna lui Marte"(Nichita) ... Nu numai muzica inspiră poezie, ci şi poezia inspiră muzică, nu-i aşa?

Acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna
De când mă simt tot mai bogat de tine...


* Zicea Garabet Ibraileanu că "timpul nu trece, ci noi trecem prin timp". Deeeci...să nu mai dăm vina pe ceas!

Later edit: filmul "Eat, love, pray" mi-a părut destul de ...drăguţ? Categoric cartea "învinge" filmul, pentru că filmul nu conţine toate subtilităţile cărţii şi aşa pierde considerabil din profunzime.