miercuri, 30 martie 2011

- - -


"Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el mai degrabă s-ar putea aşeza acolo, din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: „N-a făcut nimic bun în viaţa lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea”. M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului." (Iona - Marin Sorescu)

vineri, 18 martie 2011

am obosit să mă gândesc la titluri!

Hello there! După cum se vede am şomat cu neruşinare în ceea ce priveşte scrisul pe blog. Am ajuns să intru pe blog ca o vizitatoare: mă uit puţin, mă gândesc şi apoi ies. Parcă şi eu aştept să apară ceva nou! Adevărul e că, de când cu iarna aceasta lungită şi prelungită peste limitele suportabilului, aşteptam ceva nou în orice privinţă. Nimic domestic pentru mine, cum zicea un prieten. Deocamdată mă mulţumesc doar cu primăvara, e mai mult decât suficientă!

Hm... mă gândesc că sunt locuri în care nu am mai fost de o jumătate de an, adică de o iarnă, că atât simt că a ţinut... Cu siguranţă trebuie să mai merg o dată la teatru până termin cu liceul şi dacă avem noroc de soare neapărat facem o plimbare de primăvară în Trivale! Nu ştiu dacă ne-am omorât cu învăţatul până în momentul de faţă, dar cu siguranţă programul de clasa a XII-a e obositor. Şi nu sunt doar notele pentru clasă, temele, pregătirile individuale, atestatele, studiile de caz, ci şi câte-o ultimă vizită la olimpiadă, un concurs, un simpozion, şi mai ştiu eu ce mai apare? Ah, mai apare câte-o febră ocazională, câte-o durere de măsea de minte... Trecătoare toate!

În schimb pot spune că, după atâta amar de vreme, am vizionat şi eu Inception şi, poate pentru că m-a fascinat conceptul în sine, mi-a plăcut mult peste medie. A doua zi, când a sunat alarma de la ceas, nu mi-am mai spus în minte "trezirea că ai mate!", ci "the kick!" După trei ani de când mă trezeşte instrumentalul de la "A sea to suffer in", cred şi eu că ar putea fi considerat "Je ne regrette rien" al meu... Numai că într-o dimineaţă am oprit accidental "impulsul de trezire" şi am sărit din pat cu puţin timp după ce începuse ora de română. Dar nu-i nimic, se pare că totul se rezolvă şi poţi fi zâmbitor chiar şi când nu ai de ce. Cred că mi-am modelat starea de spirit în aceşti ani de liceu. Simt că sunt dubios de... nu "optimistă"! Cuvântul ăsta e prea artificial, pare a-i defini pe cei care-şi inhibă adevăratele trăiri sufleteşti. Nu poţi fi tot timpul flower power (decât dacă simulezi), aşa că nu "optimistă". Mai degrabă...deschisă la noutăţi? Se prea poate... E bine să fi deschis la micile bucurii care se pot ivi; dacă nu zâmbeşti nu o să ţi se zâmbească (decât dacă cineva râde de tine, and that's not good!)

Şi pe lângă toată învălmăşeala de mărunte evenimente cotidiene, am ajuns să vizionez şi eu un serial. Nu pe internet, la televizor. E un farmec aparte să şti că la 8 seara e reuniune în familie: ne uităm la Monk. It's a JUNGLE out there! Sigur că mă deranjează publicitatea deasă ca pentru oameni cu vezica minusculă... Dar bănuiesc deja că-mi va fi dor de tabietul ăsta la anu' când... Hai să mai amânăm discuţia asta! Monologhez de parcă aş fi proful de fizică: 10 la -14, 10 la -11, 10 la -7... nu mă pot ţine după el, prind doar frânturi. Mă şi sperie puţin cu rapiditatea calculelor acelea mentale! Îmi întrerupe reveria cu câte-un 10 la putere negativă... O să-mi fie dor de orele de fizică... Ironie şi râsete ca la orele de fizică nu mai sunt decât la bio! Memorabile momente... Sunt nostalgică precum o babă...

Închei cu constatarea că, de cele mai multe ori, ajung să fiu fascinată de un lucru nu atunci când aflu de el, ci mult după, accidental. Poate că e vorba doar de disponibilitatea sufletească... Cert e că ascultam City fm şi m-am simţit ca în transă lucrând la mate pe o melodie de la Tool. Chiar nu-mi dau seama ce melodie era, pentru că apoi m-au fascinat pe rând mai multe... Nu mă deranjează transa asta; oricum nu observam nici înainte cunoscuţii pe stradă... So, Parabola{şi Parabol...} fără clip (pentru că în formatul ăsta pare un întreg minunat, iar clipul împiedică uneori savurarea sunetelor - Video killed the radio star!)



P.S.: haosul lumii cotidiene mă demoralizează prea tare pentru a-l comenta - mi-e greu să mai spun "Ohayou!" zâmbind, iar luna, plină sau neplină, nu poate fi învinovăţită chiar pentru tot ce se petrece...