joi, 22 septembrie 2011

Dreamer, dreamer... I'll be where I belong.



...and nothing else more.


A! azi a venit oficial toamna... Echinocţiu adică. O singură dorinţă obiectivă aş avea: să plouă acasă, e timpul să plouă.

luni, 12 septembrie 2011

Zi de amintit cum era în liceu, nu?


C.N.L. "Zinca Golescu", octombrie 2010
Azi am mai mers pentru o ultimă oară la deschiderea anului şcolar de liceu (poate o să mai merg peste un deceniu). Întâlnindu-i pe proaspeţii boboci ai dirigăi mi-am amintit cum a fost pentru noi prima zi. De fapt pentru mine, "pentru noi" am tot discutat în liceu cum a fost. Acum îmi pare chiar mai hazliu decât atunci. Geniile puse pe năzbâtii, adică cei care tocmai terminaseră liceul, ne priveau aşa cum azi i-am privit noi pe boboci. Îmi amintesc că era o tipă "dressed in black" căreia un coleg i-a zis  în gura mare "aşa erai şi tu pe-a 9-a!", arătând spre mine. Intimidant pe atunci. Când ne-au împărţit cărţile tipa mi-a ales una mai nouă mie, deşi nu cred că eram deloc simpatică, nu zâmbeam, nu comunicam, eram să zicem ostilă. Azi am fost doar "tipa care nu are treabă cu informatica" şi m-am simţit bine aşa. Până la urmă nu or să devină toţi genii ale computerelor, aşa că e bine să ştie de la început că decizia lor, oricare va fi, nu e lipsită de precedent. 



Deocamdată nu simt regretul despre care colegii mei vorbesc. Foştii colegi. Deşi o să-mi lipsească anumiţi profi, oameni care şi-au pus amprenta asupra mea, cred că era şi cazul să se încheie viaţa de liceean. Am învăţat ce trebuia să învăţăm, şi teoretic şi practic, ne-am şi distrat fiecare în felul lor, unii mai ostentativ, alţii mai discret (sau cu rândul, când unii aşa, când ceilalţi), am râs şi am tot râs, ne-am şi ciondănit şi ...e de-ajuns că ne-am ales cu o mână de prieteni. Nu toţi simţim nevoia de a fi prieteni cu zeci de persoane, poate că ne e mai mult decât suficient un grup restrâns, dar fidel. Asta nu a înţeles mare parte din foştii mei colegi (pe lângă lunga şi îmbătrânita mea explicaţie cu "muzica lor de distracţie", scuipatul la seminţe şi dezinteresul meu faţă de cum să fi în pas cu moda/ shmecher/ alte de-astea). Dar nu mai contează. Am ştiut să ne agreăm, şi chiar să stoarcem câte un strop de bucurie de unde nu părea să iasă deloc, deloc. Ştiu că m-am priceput şi eu să fiu nesuferită uneori (cred că e din neam), dar logica unora era, cum am mai spus, îndoielnică oarecum. Cu argumente logice "corupi" în cele din urmă până şi un catâr. Să trecem peste.

Adevăratele amintiri le am totuşi cu "fetele mele"(yeah, right, am şi eu prietene fete). Numai că sper să mai adăugăm câte ceva la amintirile astea... Aşa că mai bine închei cu o melodie pe care eu şi una dintre prietene o îndrăgeam în clasa a 10-a; cred că cel mai nebun an al meu, cred. ...Sunetul mai tare!