joi, 16 februarie 2012

ca de scurta vacanta...


"Adevărul este că renunţasem de mult să mai aştept. Momentul trecuse. Uşa dintre vieţile pe care am fi putut să le trăim şi vieţile pe care le trăiam ne fusese trântită în nas. Sau, mai bine zis, îmi fusese mie trântită în faţă. Gramatica vieţii mele - ca regulă de bază: oriunde apare un plural, corectează-l în singular. Dacă am scăpat vreodată, din neatenţie, regescul NOI, faceţi-mi un bine şi daţi-mi una în cap să mă scăpaţi de nenorocire."



Cu forţe proaspete revin! Am dormit şi am tot dormit, leneveala e la ordinea zilei. După un "relapse emoţional" (aşa-l voi numi eu.) şi dupa prima mea sesiune, revin la o existenţă mai "sănătoasă", nu una "de buncăr". Treptat, treptat, cu mult somn şi hrană constantă... 

Abia azi am terminat de lecturat prima mea carte pe anul 2012... Istoria iubirii. E plin internetul de comentarii şi recenzii (exagerarea de rigoare), şi nu-i tocmai de competenţa mea să disec convingerile pro şi contra. Îmi plac stilul umoristic şi totuşi profund, sinceritatea ca de jurnal, planurile paralele ce se întrepătrund păstrând misterul cu măsură, cugetările pe care le şopteşte în creierele celor pregătiţi să reflecteze; îmi plac simplitatea şi miracolul vieţii de zi cu zi... Şi pentru că am zâmbit singură în metrou sau în tren, pentru că am meditat cu pleoapele strânse, pentru că am deschis alţi ochi spre lume, mi-a plăcut ceea ce am citit. {După atâta Zlate şi Aniţei aveam nevoie de literatură... zic şi eu...}

"Îmi place să-mi imaginez picioarele prinzând rădăcini în pământ şi mâinile acoperite cu muşchi verde. Poate că o să-mi scot pantofii, ca să accelerez procesul. Pământ jilav între degetele de la picioare, ca în copilărie. Frunzele crescute printre degete. Poate că un copil o să se urce pe mine. Puştiul pe care l-am văzut aruncând pietricele în fântâna goală nu era prea mare ca să se caţere încă în copaci. S-ar putea spune că e prea înţelept pentru vârsta lui. Probabil gândeşte că nu e făcut pentru lumea asta. Aş fi vrut să-i spun: Dacă tu nu, atunci cine?"

"[...]Când lumea a devenit mai mare şi nu mai exista destul fir pentru a împiedica spusele oamenilor să se piardă în gol, s-a inventat telefonul. Uneori nici un fir nu e destul de lung pentru a putea spune lucrul ce trebuie spus. În asemenea cazuri, tot ce poate face un fir, indiferent de forma lui, este să ghideze tăcerea unei persoane."

duminică, 5 februarie 2012

Am legat... *

"Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi."

(Marin Sorescu)

* sau dorul meu intraductibil în limbi străine, dor de poezie.