duminică, 14 octombrie 2012

din Bucuresti



Dacă nu aș fi dat de oameni care să-și exprime stinghereala, poate chiar repulsia față de București, mi-ar fi fost ceva mai greu sa înțeleg cât de prinsă mă simt în vraja orașului. Sau poate doar eu simt vraja... Ciorile din Cișmigiu! O aducere aminte a serilor în liceu... Croncănitul, frigul de toamnă, luminile artificiale reflectate în lac, Eliade care aduna broaște pentru lecții de anatomie... Eu și cel mai bun prieten, pe o bancă, discutând despre planurile noastre de viitor, despre amoruri atât de greu de împărtășit "destinatarului"... Apoi metroul cu agitația, fuga, varietatea de personaje și mai ales reveria... Străduțele care în ochii mei neinițiați seamănă așa de mult între ele! Rătăcirile și mini-rătăcirile... Plimbările lungi pe Lipscani, căutând club Fire, o dată, de două ori, de n ori, până uităm că voiam să ajungem undeva și doar savurăm plimbarea în frig... Parcă spunea cineva, nu doar o voce din mintea mea, că nu-s nicăieri apusuri mai melancolice ca cele trăite în București... Iar în București e aproape natural să fi îmbrăcat cum ai chef; indiferent cât de excentric ai fi nu riști să fi invitat la o petrecere mascată. În București pot să fiu oricât de goth am chef în unele zile și o să-mi sperii doar colegele de cameră. 

Și nu-i totul așa de întunecat cum pare într-un discurs de-al domnului Puric... O fi în ansamblu un haos general țara asta, cu o societate dominată de nevroză colectivă sau mai știu eu ce, însă noi trăim cu adevărat doar la nivel individual. Eu cel puțin, scriind ceea ce scriu, declar precum egocentricului Camil, că nu pot să ies din mine. În primul semestru, m-a bătut cineva pe umăr în metrou. În timp ce mă ridicam de pe scaun mi-a căzut portofelul din buzunar(don't ask how). Nici nu am apucat să-i mulțumesc doamnei... Oamenii oferă flori la alimentară cu ocazia zilei femeii... Oamenii fac voluntariat! "Și nu vă dă mamă vreo notă că veniți la curățenie?...Păi și de ce veniți mamă?" De ce facem tot ce facem? Nu știu exact de ce, știu doar că o facem și, chiar dacă o mărturisim sau nu, vom fi mulțumiți o viață că am făcut-o!