luni, 29 aprilie 2013

Cum am început să-l citesc pe Cărtărescu.


"[...]Ei spuneau, ca să mă încurajeze, cînd am coborît prima dată în subteran, că doar primul joc e mai greu de suportat şi că apoi latura „anatomică" a ruletei nu numai că nu te mai dezgustă, dar ajungi să descoperi în ea adevăratul, dulcele farmec al acestui joc; cui îi intră în sînge, continuau ei, îi devine necesar ca vinul şi ca femeia. În prima noapte m-au legat la ochi şi m-au purtat mai întîi din vehicul în vehicul pe străzile oraşului, pînă n-aş mai fi fost în stare să spun nici cine sînt, darmite unde mă aflu. Apoi m-au tîrît pe nişte coridoare sucite şi răsucite, am coborît trepte mirosind a piatră udă şi a hoit de pisică. Pe deasupra, din cînd în cînd, se auzea huruitul cîte unui tramvai. Mi-au scos cîrpa de la ochi într-o pivniţa luminată slab de cîteva lumînâri, unde erau aşezate în chip de mese, sub bolta arcuită, cîteva butoaie de sardele, iar ca scaune lăzi mai mici sau rondele groase tăiate din trunchiuri de copac.[...]"

Fiind iremediabil îndrăgostită de teatru, m-a făcut tare curioasă invitația unui prieten la un teatru neconvențional, ce, după spusele lui, se desfășura într-o casă veche tip monument, cu un public implicat direct în acțiunile teatrale. Am intrat în curte uimită că dincolo de gardurile acelea mâzgălite cu graffiti și dincolo de pereții aceia cojiți o să am parte de o piesă de teatru. Abia atunci făceam și eu cunoștință cu (văd acum) destul de celebra casă Carol 53! Am așteptat în curte, în atmosfera boemă dată de focul de tabără, până când soneria neîntreruptă a unui ceas deșteptător clasic a făcut valul de oameni să se strecoare în clădirea scorojită și... de-abia de-aici încolo a început neconvenționalul! 

Piesele de teatru jucate în paralel reprezentau de fapt piese din puzzle-ul de ansamblu, Nostalgia lui Cărtărescu. Faptul că pereții dintre camere erau inexistenți făcea ca în permanență să fii conștient că se întâmplă o mulțime de lucruri în jurul tău, căci la Nostalgia 53 nu se dormitează în scaune! ...Uitându-mă la ațele colorate prinse la încheietura mâinii mele drepte, mă gândesc să nu vă stric bucuria de a descoperi singuri indiciile, rând pe rând, unind piesele unui puzzle entuziast ce pe mine m-a trimis direct la lectură. Așa am început să-l citesc pe Cărtărescu: vrând să știu care-i treaba cu Iolanda, ce e REM, unde mă poartă jocul fetițelor ce îmi spun povești și îmi prind ațe colorate la mână...  Dacă aveți curiozitatea de a experimenta un teatru neconvențional, sunteți cu toții invitați la Nostalgia 53 să trăiți frânturi dintr-o nostalgie tânără, perseverentă și mai ales... entuziastă! (ce va fi jucată din nou, în curând).

Prima mea vizită nu a fost suficientă să-mi astâmpere curiozitatea, așa că azi am fost din nou, hotărâtă ca de data asta să-l cunosc pe Ruletist. Fragmentul de text din început ilustrează modul în care am pătruns în lumea Ruletistului, doar cu plăcutele-i adaptări: miros de portocală în dreptul nărilor, aer rece ventilat pe brațe, zgomote de roți și stropi de apă pulverizați pe față. Începusem între timp să citesc așa că eram cu atât mai atentă la avalanșa de stimuli ce mi se ofereau odată legată la ochi și ghidată de mâini și voci străine. În propriul meu întuneric râdeam uimită de zgomotele din jur și de imaginea mentală a grupului de oameni legați la ochi într-un beci din centrul Bucureștiului. Teatrul nu doar se aplaudă la final, teatrul se trăiește: în locuri neașteptate, cu oameni neașteptați, fără temeri, fără inhibiții. Se plictisește careva în capitală? Cum așa?

Sper că Egor mă va ierta: nu o să pun "scoica" sub pernă în noaptea asta. Pentru a compensa, o voi purta cu mine... aproape, cât mai aproape de zgomotul mării... Acolo nu o să fie nevoie de o pernă: o voi ține în palmă și voi visa cu ochii deschiși la... REM. :)