miercuri, 10 iunie 2015

*o regăsire (de sine?)

Zilele trecute, cu prilejul completării unui formular de voluntariat, am deschis documentele unde obişnuiam să scriu poezii...sau viaţă în versuri post-moderniste (?) :) 

Am descoperit nu doar că nu le-am mai deschis de mai bine de un an, ci şi că le-am uitat odată cu pălirea emoţiilor care mi-au generat nevoia de-mi (de)scrie compact experienţe atât de ample ca intensitate şi revelaţie. Uitasem cum obişnuiam să-mi "scorez" metaforic frământările hiper-emoţionale, fie pe pozitiv, fie pe negativ... Uitasem cum obişnuiam să fiu.

Azi m-am încumetat să le citesc pe toate şi prin asta să retrăiesc o parte din amintirile acum atât de estompate. Mă fascinează senzaţia pe care o am citind cuvinte scrise de mine în epocile îndrăgostirilor, apoi în epocile dezamăgirilor (ambele la fel de fructuoase în scris). 

Se pare că mă raportez mai corect la propria mea curbă evolutivă atunci când ajung în contact concret, direct, cu trecutul, iar nu doar prin amintirile păstrate la "suprafaţa" minţii... Simt o compasiune aproape maternă faţă de Ioana din urmă cu un an. Zâmbesc. Mă bucur că Ioana din trecut îmi confirmă bănuiala că oscilaţiile actuale între extreme sunt totuşi între parametrii mai restrânşi decât în urmă cu un an. Lecţia a fost aproape învăţată, dragă Univers!

Am zâmbit din nou. Ultimele versuri tastate, din mai-ul anului trecut, mă descriu totuşi destul de apropiat stadiului actual. Sau... îmi descriu "starea de agregare" :) 

5/15/2014 11:40 PM
Mă simt adiere de vânt indecisă între ce crengi să se strecoare
Mă simt suplă şi rece
Rapidă şi zgomotoasă
Mă simt adiere de vânt ce ezită între ce gânduri să se aşeze

marți, 3 martie 2015

Mi s-a întâmplat ceva...

Nu ştiu exact ce.

Poate că am ajuns la un maximum de tensiune interioară şi "redeschiderea" blogului a fost modul meu naiv de a elibera o parte din presiunea ţinută sub capac.
Poate că azi mi-am adresat prea insistent cea mai agresivă şi acuzativă dintre întrebări: "de ce?"
Poate că la finalul zilei am funcţionat după mottoul "if you're waiting for a sign this is it!" şi am decis să revin în cuib de Ziua Mondială a Scriitorilor (cu litere enorm de mari, desigur).
Poate că astfel îi scriu îndrăgostitei-de-scris ce zace în mine scrisoarea de dragoste pe care altfel ar îmbătrâni aşteptându-o să sosească...

Poate.

Azi este încă 3 martie şi, mai blândă puţin decât anul trecut, vremea din Bucureşti a fost totuşi cam neprietenoasă, rece şi ploioasă. Îmi amintesc perfect ziua asta pentru că, aşa cum bine ştiu prietenii mei de cuib, atunci am sărit din pat şi am pornit prin furtună să îmi iau primul meu animal de companie. Era proba mea de responsabilitate, apoi a devenit proba mea de dezvoltare. Acum e ceva mult mai complex. Pare tot un porcuşor de Guineea, banal în "extra-blănoşenia" lui, şi cu toate astea e ca o oglindă primitivă, non-verbală, a ultimulului an din viaţa mea...


"D.:   - Dani, eu cred că am schizofrenie...
Dani: - ...mănâncă o portocală!"
Zâmbesc adesea amintindu-mi de gluma noastră din anii de licenţă, când ne suspectam de tot felul de patologii (ca mai toţi învăţăceii de psihologie). Şi uite-aşa a devenit portocala un panaceu! Portocala aducătoare de zâmbete nostalgice...




Mi-ar trebui un "copăcel" cu portocale, aşa-i?